Sănătatea intestinului

Sănătatea discretă a intestinului

Intestinul reprezintă unul dintre organele cele importante ale organismului uman

4 din 10 persoane prezintă tulburări la nivelul sistemului gastrointestinal iar 70% vor suferi la un moment dat în viață probleme gastrice

SĂNĂTATEA ÎNCEPE ÎN INTESTIN

Știați că…..

70% din sistemul imun este localizat în intestin, organ ce conține microbiomul reprezentat de mii de miliarde de microbi care cântăresc în total aproape 2 kg atât cât cântărește și creierul nostru?

în corpul fiecăruia dintre noi există de 10 ori mai multe celule microbiene decât celule care compun organismul uman?

numărul genelor microbiene îl depăşeşte de 150 de ori pe cel al genelor umane?

Intestinul uman – „al doilea creier” al organismului

Specialiștii fac această declarație datorită sistemului nervos care există la nivelul intestinului numit sistem nervos enteric.

Aici sunt localizați peste 100 de milioane de neuroni care lucrează independent față de comenzile preluate de la nivelul creierului. Sistemul nervos enteric controlează aparatul digestiv folosind aceleași componente ca și creierul- neuroni, neurotransmițători și proteine.

Trăim în epoca epigeneticii!!

Predispoziția genetică – există o relație simbiotică între genele ADN-ului și expresia lor cauzată de influența factorilor epi-genetici (ex. nutriția, medicația, stresul, mediul înconjurător etc)

Stresul la nivel celular

Stresul metabolic reprezintă un stres chimic la nivel celular datorită absorbției limitate a substanțelor nutritive de către intestin

Nutriția defectuoasă a epocii moderne!

Suntem ceea ce mâncăm sau suntem ceea ce microbiomul nostru poate sa absoarbă!!

Agitaţia lumii moderne şi tehnologia ne-au schimbat treptat stilul de a ne hrăni. Am trecut de la fructele din grădina bunicii la alimente procesate şi suntem în contact deja cu mâncarea produsă în laborator.

Schimbările în privinţa alimentaţiei ne afectează tot organismul și pot conduce la tot felul de afecțiuni.

«Toate bolile se declanșează în intestin! »

Ipopocratis 460 – 377 î.H.

Microbiomul intestinal joacă un rol central în bunăstarea generală a organismului nostru, fiind un indicator al metabolismului, un factor cheie ce contribuie la declanșarea obezității, a bolilor cardiovasculare, a alergiilor, a bolilor autoimune precum și a diabetului zaharat de tip II ș.a.

Bolile autoimune

În ultimii 50 de ani rata bolilor autoimune a crescut într-o proporție de 500% în întreaga lume

Afecțiuni inflamatorii intestinale

Stilul de viaţa dezordonat, alimentaţia necorespunzatoare, sedentarismul, abuzul de antibiotice distrugatoare de floră intestinală, stresul sunt doar câteva dintre motivele pentru care, în ultimii ani, bolile inflamatorii intestinale, altădată rare, au început să se manifeste în forţă.

Şi lovesc exact în populaţia tânără!

Sănătatea intestinală influențează glanda tiroidă!

Trei sferturi din țesuturile sistemului imunitar se găsesc în intestin. În cazul în care flora microbiană este afectată, intestinul se transformă într-o poartă deschisă prin care patogenii pătrund în circulația sanguina procucând modificări și la nivelul unor procese enzimatice legate de hormonii glandei tiroide

Alergii/Afecțiuni respiratorii

Atunci când mâncarea nu este digerată corespunzător iar peretele intestinal nu are o permeabilitate crescută, proteinele din alimentele integrale il pot traversa, declanșând o reacție alergică deoarece sistemul imunitar le va recunoaște ca inamice

Obezitatea

Sănătatea intestinală poate fi definită ca digestie, absorbție și asimilare optimă a nutrienților din alimente

Bacteriile intestinale alterează modul în care se acumulează grăsimea, cum se echilibreaza nivelul de glucoză în sânge, dar și modul în care organismul răspunde la hormonii care determină foamea sau sațietatea.

Combinația greșită de microbi poate să contribuie la obezitate și diabet chiar din momentul în care ne naștem.

DE CE ACEST PROIECT?

Cercetări științifice în spatele fiecărei decizii

Contribuim în prevenție dar și pentru corectarea bolilor autoimune și cronice prin mecanisme naturale fiziologice de tratament

Analize de diagnostic de ultimă technologie pe plan celular și genetic care conduc la depistarea cauzei principale a dereglării organismului la nivel celular

Aceste analize ne aduc informații de precizie suplimentare asupra stilului de viață, al stării de sănătate și diagnosticului fiecărei persoane

REZULTATE OBȚINUTE

Reabilitarea completă a sănătății intestinului

Corectarea permeabilității intestinului

Echilibrul sistemului imunitar

Îmbunătățirea stării de bine

Echilibrul hormonal

Controlul greutății corporale

Prevenție

Ce facem mai exact?

Programul individualizat al fiecărei persoane se realizează în funcție de analizele metabolomice, de istoricul medical/ nutrițional și a obiceiurilor stilului de viață ale acesteia

Efectuăm analize de diagnostic de ultimă technologie la nivel celular și genetic cu scopul de a depista cauzele exacte pentru fiecare problemă de sănătate pe care o are deja cineva sau pentru prevenție

În urma acestor analize efectuate pe fiecare persoană în parte, medicul specialist constată tipul și gradul dezechilibrelor existente în organism și vă îndreaptă pașii către tratamentul personalizat

  

Se va aplica pentru fiecare pacient, în funcție de rezultatele obținute, un plan de tratament natural fiziologic prin care vom reda organismului funcționalitatea normală prin nutriție și complementare nutritivă de micro și macro nutrienți care lipsesc din microbiomul intestinului

Cui i se adresează a ceastă abordare?

  

Copii-Adulți

De această știință pot beneficia persoanele interesate de prevenție, care vor afle care este starea lor reală de sănătate, optând pentru o ameliorare calitativă pentru prezent dar mai ales pentru viitorul lor.

De asemenea, se adresează pacienților care au deja o problemă de sănătate, o boală cronică sau autoimună și care doresc o altă abordare de terapie, bazată pe mecanisme naturale fiziologice ce pot corecta deficiențele micro și macro nutrienților la nivel celular.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *